Tulburările psihice

Sanatatea mentala conteaza!

Exista peste 400 milioane de oameni in lume cu tulburari mentale. Cu toate acestea majoritatea nu primesc nici macar tratamentul de baza. Aceasta se intampla in special in regiunile sarace ale lumii. Majoritatea agentiilor umanitare nici macar nu iau in considerare propuneri de a trata problemele sanatatii mentale; acelea care o fac o considera de importanta minora, umbrite de nevoia presanta de a salva vieti prin tratarea bolilor fizice.


Aceasta este o tragedie. Sanatatea mentala poate imbunatati starea generala de bine si poate preveni alte boli. Si devreme ce problemele sanatatii mentale au un impact economic important asupra comunitatilor vulnerabile, facand din ele o prioritate se pot salva vieti si imbunatati semnificativ calitatea vietii oamenilor. Saracia si starea mentala de bine sunt intricate, asa ca sanatatea mentala ar trebui sa fie o componenta integrala, inseparabila a sanatatii publice.

Tulburarea obsesiv-compulsiva

Tulburarea obsesiv-compulsiva are un statut oarecum aparte in cadrul tulburarilor anxioase, plangerile pacientilor fiind legate mai degraba de continutul gandurilor sau imaginilor mentale repetitive (obsesii) si de comportamentele repetitive (compulsii) la care recurg. Anxietatea este insa sursa din care ele se alimenteaza si din acest motiv tulburarea este clasificata printre cele anxioase.
Pe intelesul tuturor, aceasta tulburare seamana cu superstitiile. Ex:"Daca m-am gandit ca ceva rau s-ar putea intampla trebuie sa bat in lemn ca sa nu se intample." In general, gandurile obsesive exprima o temere a persoanei. Temere care poate reveni in minte de nenumarate ori pe zi. Persoana se apara incercand sa neutralizeze aceasta temere printr-un gest pe care-l repeta de cate ori apare gandul. Gestul prin care incearca sa neutralizeze temerea respectiva este fie exagerat (ex.:se spala pe maini de 50 de ori dupa ce a atins toaleta) fie nu are nici o legatura cu temerea (vezi batutul in lemn

).
Superstitiile nu sunt o boala. Ele fac parte din viata noastra. Obsesiile insa produc anxietate marcata si persistenta iar comportamentul compulsiv consuma foarte mult timp si uneori poate parea bizar. Imaginati-va ca cineva verifica de 20 de ori daca a inchis gazul si nu mai ajunge la timp la serviciu din aceasta cauza.

Agorafobia

Agorafobia este definita ca frica de spatii deschise dar ea se extinde, de fapt, asupra oricarui loc din afara casei sau a zonei pe care o persoana o considera sigura : mijloace de transport in comun, piete, magazine mari si aglomerate, poduri, in general orice loc din care persoana ar avea dificultati sa iasa daca ceva rau s-ar intampla .

Acest ceva rau imbraca sensuri diferite. Pentru o persoana care face atacuri de panica, ceva rau inseamna « O sa fac un atac de panica ! » si, adesea, tulburarea de panica netratata se complica cu agorafobie.

Pentru altcineva poate sa existe teama ca in cazul unui accident sau incendiu nu poate sa paraseasca locul respectiv.

Suferinzii de agorafobie evita sa mearga in locurile mentionate anterior sau merg doar insotiti.

Anorexia nervoasa

Anorexia nervoasa este o tulburare psihiatrica caracterizata prin refuzul de a mentine o greutate minima  normala, deseori cu consecinte fiziologice severe. Pacientii au o imagine deformata asupra corpului lor, precum si o frica intensa de luare in greutate, in ciuda faptului ca prezinta o insuficienta ponderala severa.

Anorexia poate fi impartita in doua subtipuri: restrictiva, in care limitarea severa a aporturilor alimentare este principalul mijloc de a slabi si compulsiva/ purgativa, in care perioadele de alimentatie sunt compensate prin provocarea varsaturilor, abuzul de laxative sau diuretice si exercitii fizice intense.

Pacientii cu anorexie nervoasa prezinta deseori si alte trasaturi de personalitate: perfectionism,  atitudine de dependenta excesiva, imaturitate, izolare sociala, comportament obsesiv - compulsiv. Numerosi pacienti prezinta si tulburari depresive.
Anorexia si bulimia sunt doua tulburari de alimentatie ce pot fi traite in alternanta de o persoana, astfel incat unii autori le considera drept stadii ale unei singure afectiuni, anorexia fiind stadiul mai avansat.

Anorexia nervoasa este o tulburare a pubertatii si adolescentei - la 85% din pacienti debutul bolii are loc intre 13 si 18 ani. Tulburarea a fost observata si la varstnici, dar cu un prognostic mai putin favorabil.
Incidenta anemiei nervoase in toate tarile occidentale este de 0,3 -1% la femei si de 0,1% la barbati.
Anorexia nervoasa are una dintre cele mai mari rate de mortalitate dintre toate tulburarile psihiatrice ( 5 -18%). Aproximativ 50% din pacienti se trateaza cu succes si mentin o greutate normala. Mortalitatea se datoreaza tentativelor de suicid si mai rar complicatiilor malnutritiei.

Anxietatea

Anxietatea este modalitatea de reactie a oricarui om care se simte amenintat. In momentul in care suntem intr-o situatie potential periculoasa sau anticipam o asemenea situatie, mai intai simtim ca ne e frica.  Frica declanseaza in corpul nostru un resort biologic care duce la secretia de adrenalina . Adrenalina este un hormon care alerteaza intreg organismul si il pregateste pentru fuga sau lupta, reactii normale in caz de pericol. Astfel, devenim mai vigilenti, inima ne bate mai repede si pompeaza sange cu presiune mai mare, respiratia devine mai alerta, muschii se incordeaza.


Cu alte cuvinte, in fata unui pericol palpabil (un individ agresiv, un incendiu etc.), anxietatea este utila iar adrenalina devine hormonul supravietuirii.
Imaginati-va insa ca, stand in fotoliu, acasa, nefiind amenintat de nici un pericol exterior, simtiti dintr-o data cum inima va palpita, respiratia devine agitata, muschii se incordeaza si va incalziti brusc, transpirati si va tremura mainile, ametiti si va este greata, doar pentru ca v-ati gandit ca maine aveti sedinta si seful o sa tipe la dumneavoastra. Daca aceasta este reactia pe care o aveti acasa, unde e liniste, cum veti face fata intalnirii de maine ? Dar daca acest lucru se repeta zilnic ?


Anxietatea devine o problema cand este prea intensa sau dureaza prea mult prin comparatie cu motivul care a declansat-o. Modificarile produse in corpul nostru de catre adrenalina sunt inadecvate momentului si persistente, devenind simptome ale anxietatii care ne perturba viata prin simpla lor prezenta sau afecteaza felul in care functionam in cel putin unul din domeniile importante ale vietii : familie, scoala/serviciu, relatii sociale.


Situatiile in care anxietatea apare si deranjeaza sunt altele decat pericolele palpabile exemplificate mai sus. Aceste situatii se incadreaza mai curand in stress-ul cotidian, pe care-l traim cu totii, mai mic sau mai mare in functie de perioada de viata pe care o traversam, de vulnerabilitatea noastra la stress si de abilitatatile pe care le avem pentru a-i face fata.


In adolescenta, stress-ul este legat mai mult de performanta scolara si de relatiile sentimentale, la maturitate serviciul, plata facturilor si grijile legate de copii sunt pe primul plan, iar varstnicii, pe langa acestea, au si grija sanatatii.
Stress-ul are efect cumulativ si creste starea generala de alerta a organismului. Simturile se ascut gata sa stoarca si mai multa adrenalina in cazul unui eventual pericol. Starea aceasta de tensiune interioara permanenta face ca, incidente minore sa declanseze adevarate atacuri de panica (vezi articolul Atacurile de panica ).


Rezistenta la stress a individului tine atat de inzestrarea sa naturala cat si de educatia primita. Intr-o familie in care cel putin unul dintre parinti este anxios, riscul copilului de a dezvolta o tulburare anxioasa este mai mare decat la populatia generala. Acest lucru se datoreaza atat mostenirii genetice cat si invatarii  unor frici de la varste fragede (frica de boala, de animale, de doctor, frica de a lua decizii importante, de a-si asuma riscuri etc.).


Dincolo de rezistenta sau vulnerabilitatea la stress a fiecaruia, conteaza si abilitatile de a gestiona stress-ul. Capacitatea de a ne rezolva problemele bine si la timp ne fereste de acumularea lor si, in consecinta, de stress. Alternarea efortului cu relaxarea previne suprasolicitarea si creste rezistenta individului pe termen lung. Reteaua sociala, pe care ne-o construim singuri (prieteni, cunostinte), poate constitui un sprijin in momentele dificile. O alta abilitate importanta, care tine de comunicare, este asertivitatea. In mare, asertivitatea este abilitatea de a ne apara drepturile cu curaj, in fata celor pregatiti sa ni le incalce, sustinandu-ne punctul de vedere intr-o maniera calma si nejignitoare.


Anxietatea ia forme multiple, numitorul comun fiind frica si reactiile corporale produse de adrenalina.
Oamenii au o sumedenie de frici. Fricile care se incadreaza in categoria tulburarilor anxioase au fost grupate in cateva categorii mari.
1. Tulburarea de panica
2. Fobiile specifice
3. Fobia sociala
4. Agorafobia
5. Tulburarea anxioasa generalizata
6. Tulburarea obsesiv-compulsiva
7. Tulburare acuta de stress
8. Tulburare de stress post-traumatic
9. Tulburare anxioasa datorata unei afectiuni medicale

Aceasta scurta incursiune in lumea anxietatii nu poate fi incheiata decat intr-o nota optimista. Desi neplacuta si generatoare de probleme de tot felul, anxietatea nu pune viata in pericol. Ea se poate trata cu succes, daca va adresati unui specialist, fie cu medicamente fie cu terapie comportamental-cognitiva.

Atacurile de panica

Atacul de panica este o manifestare paroxistica a anxietatii, autolimitata in timp. Durata sa este de aproximativ 20 de minute, de la debut si pana la scaderea in intensitate a simptomelor.


In cursul atacului de panica, frica sau disconfortul sunt insotite de cel putin patru dintre urmatoarele simptome, care apar de o maniera abrupta si ating intensitatea maxima in mai putin de 10 minute :

•  batai puternice/neregulate/rapide ale inimii
•  senzatie de dificultate/incapacitate de a respira
•  senzatie de sufocare
•  durere sau disconfort toracic
•  transpiratii
•  tremuraturi/contractii localizate ale muschilor
•  greata/jena abdominala
•  ameteli/senzatie de instabilitate/senzatie de lesin/cap vid
•  senzatie de irealitate/modificarea perceptiei propriei persoane
•  frica de a-si pierde controlul/ a innebuni
•  frica de a muri
•  furnicaturi
•  frisoane sau valuri de caldura

Atacul de panica singular nu este un diagnostic in sine.
Paroxisme ale anxietatii pot aparea in oricare dintre tulburarile anxioase, fie ca ele sunt fobii, tulburare obsesiv-compulsiva sau tulburare anxioasa generalizata, dar nu sunt caracteristice.


Doar tulburarea de panica evolueaza cu atacuri de panica repetate, dintre care cel putin unul este urmat, timp de minimum o luna, de unul sau mai multe dintre urmatoarele simptome :
•  frica persistenta ca vor urma si alte atacuri
•  ingrijorari privind implicatiile sau consecintele atacului (ex. pierderea controlului, un infarct miocardic, evolutia spre o boala psihica grava)
•  o modificare semnificativa a comportamentului in legatura cu atacurile (evitarea situatiilor in care s-au produs atacuri de panica, masuri de asigurare de ex. nu merge neinsotit pe strada, consulta repetat medicul etc.).

 

Bulimia nervoasa

Bulimia nervoasa este o tulburare de comportament alimentar caracterizata prin episoadele de  supraalimentatie necontrolata, urmate de eforturi compensatorii in vederea reducerii surplusului ponderal, prin provocarea varsaturilor, abuzul de laxative si/sau diuretice, privare de hrana sau exercitii excesive.

Majoritatea pacientilor cu bulimie au o greutate normala sau sunt supraponderali. Desi unii pacienti cu anorexie nervoasa recurg de asemenea la unele comportamente compensatorii, anorexia este caracteristizata prin refuzul de a mentine o greutate normala, datorita fricii de obezitate, desi persoana prezinta o insuficienta ponderala severa.

Bulimia nervoasa afecteaza 1 - 3% din adolescente si femeile tinere. Pacientii sunt preocupati in mod excesiv de silueta si de greutatea lor corporala. Spre deosebire de pacientii cu anorexie nervoasa, bulimicii sunt de obicei normoponderali.

Anorexia si bulimia sunt doua tulburari de alimentatie ce pot fi traite in alternanta de o persoana, astfel incat unii autori le considera drept stadii diferite ale unei singure afectiuni, anorexia fiind stadiul mai avansat.

Debutul acestor tulburari alimentare se manifesta deseori ca o reactie la un eveniment - despartirea de mediul familial, separarea de o persoana apropiata, de care adolescenta este deosebit de atasata, sau nasterea unor sentimente de dragoste.

Totusi, spre deosebire de crizele episodice de anorexie sau bulimie, care dispar atunci cand efectele evenimentului care le-a declansat se atenueaza, anorexia si bulimia nervoasa au tendinta de a persista o lunga perioada de timp, devenind cronice.

Tulburarile alimentare survin in general in adolescenta; doar la cca 5% din pacienti dupa varsta de 25 ani. Varful incidentei bulimiei nervoase se intalneste la 18 ani. Aparitia simptomelor bulimice la o varsta mai frageda este corelata cu o gravitate mai mare a tulburarii. Majoritatea pacientilor (90 -95%) cu bulimie sunt femei.

Tulburarile comorbide asociate cu bulimia nervoasa sunt tulburarile afective, tulburarile de personalitate, anxietatea, depresia, tulburarea obsesiv- compulsiva.

Depresia

Manifestari clinice

Depresia se caracterizeaza prin dispozitie depresiva, pierderea intereselor si a bucuriilor si o reducere a energiei ce duce la o fatigabilitate crescanda si la o activitate diminuata.

Simptome frecvente in depresie:

  » tristete, tensiune anxioasa, neliniste interioara, impresia ca nu mai poti avea sentimente;

  » gandire inceata si obositoare, gandire in cerc vicios, obsesii;

  » inhibitie a vointei, incapacitatea de a lua o hotarare;

  » postura garbovita, miscari lente, voce soptita si monotona;

  » oboseala accentuata dupa un efort mic;

  » reducerea capacitatii de concentrare si a atentiei;

  » reducerea stimei si a increderii de sine;

  » idei de vinovatie si lipsa de valoare;

  » viziune trista si pesimista asupra viitorului;

  » idei sau acte de auto-vatamare sau suicid;

  » somn perturbat (mai frecvent insomnii);

  » apetit diminuat.

Depresia poate fi mascata de trasaturi aditionale:

  » anxietate;

  » suferinta si agitatie psiho-motorie;

  » iritabilitate;

  » consum excesiv de alcool;

  » comportament histrionic;

  » exacerbarea simptomelor fobice sau obsesionale preexistente;

  » exacerbarea preocuparilor hipocondriace.

Pentru stabilirea diagnosticului de depresie este necesara o perioada de minimum 2 saptamani, dar pot fi acceptate perioade de timp mai scurte daca debutul este rapid, iar simptomele neobisnuit de severe.

Pot apare simptome somatice, ce sunt diverse si nespecifice:

  » insomnii;

  » dureri articulare, musculare, abdominale;

  » nevralgii (durere de-a lungul traiectului unui nerv), cefalee;

  » scaderea poftei de mancare, scadere in greutate;

  » piele uscata, palida, lipsita de elasticitate;

  » tulburari cardiace: scaderea/cresterea frecventei cardiace, extrasistole, pseudodureri anginoase;

  » tulburari respiratorii: scaderea frecventei respiratiei, respiratie superficiala;

  » tulburari digestive: uscaciunea gurii, constrictie faringiana, senzatie de „nod in gat", tensiune gastrica, constipatie, diaree;

  » tulburari sexuale: frigiditate, impotenta, tulburari menstruale;

  » tulburari renale: disurie (mictiune dificila, dureroasa), polakiurie (mictiuni frecvente si in cantitate mica), crampe, pseudocolici.

Clasificare

Episoadele depresive pot fi:

• unice:

  » episod depresiv usor

  » episod depresiv moderat

  » episod depresiv sever, fara simptome psihotice

  » episod depresiv sever, cu simptome psihotice

• recurente:

  » tulburare depresiva recurenta, episod actual usor

  » tulburare depresiva recurenta, episod actual moderat

  » tulburare depresiva recurenta, episod actual sever, cu simptome psihotice

  » tulburare depresiva recurenta, in prezent in remisiune

Pacientul cu episod depresiv usor sufera din cauza simptomelor si are dificultati in a-si indeplinimunca si activitatile sociale, dar probabil nu va inceta complet sa functioneze.

Pacientul cuepisod depresiv moderat are dificultati considerabile in a-si continua activitatile sociale, profesionale sau domestice.

In episodul depresiv sever fara simptome psihotice pacientul are o suferinta considerabilasau agitatie, sau este prezenta lentoarea marcata. Sunt prezente: perderea stimei de sine sau a sentimentelor de utilitate, vinovatia, suicidul fiind unpericol. Simptomele somatice sunt prezente intotdeauna.

In episodul depresiv sever cu simptome psihotice apar suplimentar fata de cele mentionate mai sus:

  » delirurile - implica ideea de pacat, saracie, dezastre iminente, negatie (a lumii, a corpului, a vietii sau a mortii etc.), persecutie, boala, a caror responsabilitate poate fi asumata de pacient;

  » halucinatiile - cele auditive apar sub forma unor voci defaimatoare sau acuzatoare; cele olfactive apar sub forma de mirosuri de murdarie, putrefactie sau de carne in descompunere;

  » stuporul depresiv - incetinirea miscarilor sisaracirea vorbirii ajung pana la imobilitate si mutenie (astazi este rar).

Episoadele de depresie recurenta sunt de obicei de scurta durata (2-7 zile) si se repeta aproximativ o data pe luna. Ele determina afectarea activitatilor sociale, ocupationale sau personale.


Tratament

• procedee terapeutice biologice

  » tratamentul in faza acuta a episoadelor depresive majore:

      » antidepresive triciclice: Amitriptilina, Antideprin, Anafranil

      » inhibitoare selective ale recaptarii serotoninei: Prozac, Zoloft, Seroxat

      » IMAO: Humotyl

      » Litiu

      » anticonvulsivante: Tegretol, Convulex

      » electroterapia - in depresiile grave

      » fototerapia - in depresii sezoniere (ex. depresia recurenta de iarna)

      » deprivarea de somn

  » tratamentul tulburarilor depresive cronice:continuarea medicatiei eficiente, instituita cu ocazia tratarii ultimuluiepisod, pe o perioada nedeterminata, cu reevaluare periodica

  » tratamentul profilactic: evita recaderea

  » antidepresive triciclice - imipramina

  » inhibitori de recaptare a serotoninei

tratamentul psihoterapic - ca monoterapie (in episoadele depresive acute de intensitate usoara sau moderata) sau asociata farmacoterapiei (in episoadele depresive grave)

  » terapia comportamentala

  » terapia cognitiva

  » psihoterapia interpersonala

  » psihoterapia familiala

  » psihoterapia dinamica

  » psihoterapia analitica

BIBLIOGRAFIE

1. ICD-10: Clasificarea tulburarilor mentale si de comportament

2. Gelder M., Gath D., Mayou R., Cowen P. - Oxford Textbook of Psychiatry; third edition - Oxford University Press, 1996

3. Birt, Mircea Alexandru - Psihiatrie-Prolegomene clinice - Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2001

Fobia sociala

Adesea confundata cu timiditatea in relatiile sociale sau definita ca emotivitate exagerata in situatii in care importanta este performanta (examene, vorbitul in public, etc.), fobia sociala a fost acceptata ca un "dat" si foarte multa vreme a fost privita ca o trasatura de personalitate. Afirmatii ca "sunt timid din fire" sau "sunt foarte emotiv" atesta acest lucru.

Simptomatologia fobiei sociale a fost incadrata intr-un diagnostic abia prin anii '70, gasidu-si locul nu printre tulburarile de personalitate ci printre cele anxioase. In scurt timp i s-au descris raspandirea, cauzele, subtipurile, evolutia si tratamentul. Acest lucru a transformat-o dintr-un dat intr-o problema rezolvabila.

Foarte multi oameni simt cum le bate inima mai repede sau le transpira mainile in anumite situatii sociale pe care le infrunta cu teama sau cu un anume grad de tensiune interioara. Nu este neobisnuit sa fii anxios atunci cand mergi la prima intalnire cu cineva, cand trebuie sa vorbesti in public, cand mergi la o petrecere unde este multa lume necunoscuta sau cand iei masa cu seful. Ceea ce este diferit la fobia sociala, cunoscuta si sub denumirea de anxietate sociala, este teama foarte puternica si persistenta de a fi judecat de alti oameni sau de a te purta intr-un fel nepotrivit, ridicol si in consecinta umilitor in situatiile respective. Gandul ca ai putea fi in centrul atentiei sau ca ai putea atrage privirile tuturor printr-un comportament nepotrivit devine de nesuportat.

Expunerea la astfel de situatii duce la manifestari anxioase care pot atinge cotele unui atac de panica. Poti sa rosesti, sa ai palpitatii, respiratia sa devina dificila, sa-ti tremure mainile, sa transpiri abundent sa ai ameteli si greata. In momentul aparitiei acestor simptome, teama cea mai mare e ca ceilalti le vor sesiza si vei sfarsi prin a te face de ras.

O persoana care sufera de fobie sociala indura cu stoicism anxietatea si nu este atat de preocupata de starea de rau pe care o traieste, cat de faptul ca ea ar putea fi remarcata.

Anxietatea apare inainte de confruntarea cu situatia temuta, persista pe toata durata ei si inca destul timp dupa incheierea acesteia. Analiza retrospectiva a propriilor reactii in situatia tocmai incheiata este un lucru de la care persoana nu se poate abtine iar concluziile asupra prestatiei sale sociale sunt intotdeauna negative. Acest lucru conduce la o conduita de evitare a situatiilor problema. Evitarea se instaleaza insidios iar urmarile ei afecteaza toate aspectele vietii cotidiene : 40% dintre pacienti nu se casatoresc niciodata, nu au prieteni sau au foarte putini, pot abandona studiile in ciuda unor rezultate incurajatoare, refuza avansarile profesionale, etc. Acest lucru se intampla cand vorbim de subtipul generalizat al fobiei sociale , in care anxietatea si evitarea apar in aproape toate situatiile sociale. Cel de-al doilea subtip descris se numeste anxietate de performanta si el poate afecta cariera unui muzician, profesor, actor sau a altor profesionisti a caror activitate ii situeaza in centrul atentiei unei audiente.

Fobia sociala apare in copilarie si adolescenta si este a treia tulburare ca frecventa dupa depresie si alcoolism. Femeile sunt afectate in egala masura cu barbatii desi barbatii solicita mai des tratament.

Cifrele statistice cu privire la frecventa, evolutia si complicatiile fobiei sociale sunt grevate de subdiagnosticarea sau diagnosticarea ei gresita. Sentimentul de jena specific acestei tulburari, presiunea anturajului sau chiar a medicilor care minimalizeaza problema si-i cer pacientului « un pic de vointa » explica de ce acesta se prezinta la psihiatru sau psiholog dupa 10 ani sau mai mult. In acest rastimp de evolutie naturala cei mai multi reusesc sa mentina o viata sociala fara modificari semnificative dar exista si un procent important de persoane al caror mod de functionare se deterioreaza, ducand la o izolare sociala din ce in ce mai mare. In conditiile unei evolutii nefavorabile a acestei tulburari, printre consecintele redutabile figureaza abuzul de alcool, droguri si medicamente anxiolitice, depresia si tentativele de suicid. Daca una dintre aceste complicatii este motivul prezentarii la psihiatru, in foarte multe cazuri fobia sociala este ignorata si se trateaza doar complicatiile.

Factori de risc

Bineinteles ca interesul pentru cauzele unei tulburari atat de frecvente este mare. In loc de cauze putem vorbi mai curand despre factori de risc. Ei sunt :
    - genetici
    - biologici
    - psihologici si educationali
    - stress-ul

Factorii genetici.

O cercetare facuta in 1992 de Kendler si colaboratorii sai pe un lot de peste 2000 de femei gemene a stabilit ca rata de transmitere genetica a fobiei sociale este de 30%. Studiile familiale arata si ele o rata semnificativ crescuta de aparitie a tulburarii la rudele pacientilor, comparativ cu subiectii care nu au fobie sociala.

Factorii biologici .

Studiile indica disfunctii in metabolizarea serotoninei la pacientii cu fobie sociala, acest lucru fiind sustinut si de eficacitatea unor medicamente care intervin in reglarea serotoninei.

Factorii psihologici si educationali.

Mostenirea genetica nu reprezinta decat o predispozitie pentru fobia sociala. Experientele de viata timpurii si mediul in care creste individul cu aceasta predispozitie sunt cele pot declansa fobia sociala. De exemplu situatiile umilitoare in care este pus de alti copii sau un mediu de viata traumatizant : modelul parintilor care au fobie sociala, parinti care supraevalueaza opinia altora, care impun standarde ideale, care izoleaza copilul de cei de acceasi varsta sau care, prin pedepse repetate, incurajeaza o imagine de sine auto-depreciativa. In timp, copilul ajuns adolescent, dezvolta o anxietate anticipatorie legata de situatii sociale, de tipul : contactele sociale sunt periculoase pentru respectul de sine si singurul mod de a evita criticile este sa faci lucrurile perfect. Imaginea proasta de sine aduce convingerea ca oricum ii lipsesc calitatile necesare pentru a atinge perfectiunea in comportament. In consecinta, contactul social va fi anticipat si trait cu anxietate si evitat cat de mult cu putinta.

Stress-ul.

Avand in vedere ca diagnosticarea fobiei sociale este tarzie si precara, evolutia ei urmeaza modelul unei maladii cronice, cu exacerbari si ameliorari. Exacerbarile sunt produse de stress, fie ca el vine

sub forma unor evenimente traumatizante, fie ca inseamna responsabilitatile vietii adulte care presupun castigarea si mentinerea unei pozitii sociale. In timp, comportamentul evitant vine cu consecintele lui si face ca bilantul insucceselor sa creasca pe seama oportunitatile ratate prin neprezentare. Acest lucru pune o mare presiune asupra individului, miza fiind insasi justificarea existentei. De aici pana la depresie si celelalte complicatii nu e decat un pas.

Tratament

Tratamentul fobiei sociale se bazeaza pe psihoterapia de tip comportamental-  cognitiv si doar secundar pe medicamente.

Plecand de la premisa ca disfunctia biologica incriminata in fobia sociala este la nivelul serotoninei, atentia cercetatorilor s-a indreptat asupra acelor medicamente care ii regleaza metabolismul. Dintre toti inhibitorii recaptarii de serotonina (SSRI) numai paroxetina (Seroxat, Paxil, Arketis) si-a dovedit eficacitatea. Efectele ei benefice de ameliorare a anxietatii in situatii sociale sunt evidente doar pe durata tratamentului si se adreseaza mai curand pacientilor care se tem ca simptomele anxietatii vor fi remarcate de cei din jur si ii vor pune in situatii delicate. Paroxetina nu modifica tendinta de autoapreciere negativa a propriei persoane si nici deficitul de abilitati sociale (nedezvoltate sau pierdute in timp din cauza neexersarii lor). Sa nu uitam ca in spatele fiecarei persoane cu fobie sociala exista o lunga istorie de evitare a contactelor sociale si a unui mod particular de apreciere a propriei prestatii (« daca nu am un comportament perfect ma fac de ras »). Paroxetina are totusi sens in asociere cu terapia comportamental-cognitiva in contextul in care studiile arata ca medicamentele aduc un beneficiu rapid, in timp ce efectul psihoterapiei este mai lent dar contribuie la prevenirea recaderilor.

Psihoterapia comportamental-cognitiva presupune o abordare integrata a tuturor elementelor care constituie tabloul fobiei sociale cu scopul de a produce o schimbare durabila de comportament (partea comportamentala) si de mod de a gandi (partea cognitiva) despre sine si relatiile sociale. Psihoterapia poate fi individuala sau de grup iar frecventa sedintelor este saptamanala.

Partea comportamentala presupune o evaluare initiala a abilitatilor sociale ale clientului, urmata de insusirea si/sau exersarea lor in situatiile sociale care-i starnesc teama. Abilitatile sociale de baza implica 3 aspecte principale :

    - expresivitatea (continutul si claritatea mesajului, voce, ton, fluenta in exprimare, contact vizual, mimica, gesturi etc.),
    - receptivitatea ( capacitatea de a asculta atent, de a percepe emotiile celorlalti, de a sesiza corect momentul in care se poate interveni in conversatie)
    - capacitatea de conversa (in sensul de a initia, mentine, incheia conversatia)

Abilitatile sociale se insusesc/exerseaza mai intai in sedintele de terapie individuala sau de grup, iar intre sedinte, in situatiile sociale cu care se confrunta clientul in saptamana ce urmeaza. Clientul are ca tema autoevaluarea reactiilor sale, a nivelului de anxietate si a felului in care gandeste in situatiile prin care trece singur, urmand sa discute cu terapeutul dificultatile intampinate.

Partea cognitiva vizeaza, pentru inceput, recunoasterea de catre client a gandurilor disfunctionale care apar la anticiparea si confruntarea cu situatiile temute (« o sa ma fac de ras », « o sa creada ca sunt un prost », « nu voi reusi sa fac fata » etc.). Aceste ganduri stau la originea nivelului mare al anxietatii, a tendintei de evitare si a consolidarii imaginii de sine proaste. Ceea ce isi imagineaza clientul ca gandesc cei din jur despre el este daca nu fals, cel putin exagerat. In terapie, clientul este invatat cum sa-si verifice convingerile disfunctionale in diverse situatii si sa descopere singur ca sunt exagerate. In timp, in fata unor argumente solide si verificate, aprecierea propriei prestatii devine mult mai adecvata, anxietatea scade iar imaginea de sine se imbunatateste. Aceste reusite dau curaj iar situatiile sociale incep sa nu mai fie evitate. Acesta este punctul de plecare al castigarii/recastigarii unei vieti sociale convenabile.

Pentru ca fobia sociala presupune in multe cazuri o predispozitie genetica si biologica iar stress-ul poate creste oricand in viata fiecaruia dintre noi, exista riscul real al unei recaderi. Terapia comportamental-cognitiva ia in considerare acest risc si are o strategie de prevenire a recaderilor. La finalul terapiei se recapituleaza principiile ei generale si se face bilantul tuturor demersurilor care au ajutat clientul sa-si schimbe modul de reactie si de gandire. Tot materialul scris rezultat din terapie ramane clientului care-l poate revedea oricand se confrunta din nou cu aceeasi problema. Singur, de data aceasta, poate aplica ceea ce a invatat ca il ajuta si poate depasi momentele delicate independent de prezenta terapeutului.

 

 

Bibliografie :

1. Actualitati in tulburarile anxioase, Radu Teodorescu, 1999
2.The Genetic Epidemiology fof Phobias in Women, Arch.Gen.Psychiatry,
Kendler si colab.,1992

Fobiile specifice

Fobiile specifice  se definesc prin frica marcata si persistenta in prezenta (sau la anticiparea) unui obiect sau a unei situatii (ex. animale, insecte, inaltime, zbor, mersul la stomatolog, injectie, vederea sangelui, spatii stramte etc.).

Expunerea la stimului fobic provoaca o reactie anxioasa imediata care poate atinge cotele unui atac de panica. Persoana recunoaste ca frica sa este exagerata sau nerezonabila, cu toate acestea tendinta manifestata este de a evita situatia sau obiectul respectiv.

Schizofrenia

Cu toate progresele realizate in ultimii ani in descifrarea mecanismelor etiopatogenice si terpeuticii, schizofrenia ramine in continuare cea mai enigmatica si dramatica boala cu care se confrunta psihiatria.

 

Rezultatele cercetarilor realizate prin dezvoltarea tehnicilor

imagistici cerebrale, extinderea studiilor clinice si epidemiologice, aprofundarea cunoasterii factorilor biologici si psihosociali, ca si introducerea noilor agenti terapeutici reprezentati de antipsihoticele atipice, au contribuit in mare masura la cunoasterea, intelegerea si abordarea terapeutica a bolii.

 

Din punct de vedere clinic si evolutiv, schizofrenia ramine marcata de debutul la virste tinere si evolutia prelungita care afecteaza calitatea vietii pacientilor, precum si de costurile imense atit pentru pacienti si familiilor acestora, cit si pentru societate.

 


Definitie

Formularea unei definitii a schizofreniei este dificila. Aceasta deoarece si la ora actuala exista divergente intre psihiatri, ideile contradictorii incepand cu notiunea de tulburare sau grup de tulburari si continuand cu criteriile diagnostice, etiopatogenia si posibilitatile evolutive.

 

Majoritatea autorilor, in concordanta cu sistemele

de clasificare nosologica operante in prezent, prefera ideea unui grup de afectiuni de tip schizofren.

Conform ICD 10, tulburarile de tip schizofren sunt definite de prezenta unor distorsiuni fundamentale si specifice ale gandirii, perceptiei si ale afectelor care sunt neadecvate momentului conjunctural (bizarerii).

 

Campul de constiinta clar si capacitatea intelectuala sunt de obicei mentinute, desi unele deficite cognitive se pot instala in decursul timpului.

 

Date epidemiologice

 

S-a estimat o rata de aproximativ 1% a prevalentei schizofreniei indiferent de zona geografica sau cultura, cu alte cuvinte exista 1% sanse ca o persoana sa sufere cel putin un episod psihotic etichetat drept schizofrenie, pe parcursul vietii sale. Incidenta anuala este de 0,2 la 1000 (numarul de cazuri noi diagnosticate intr-un an). Se accepta o proportie relativ egala a tulburarii la ambele sexe.
Incidenta debutului in schizofrenie atinge un maximum la barbatii intre 15 si 24 de ani. Pentru femei, varful este intre 24 si 34 de ani.

Mortalitatea ramane aproape de trei ori mai mare la schizofreni in comparatie cu restul populatiei. Riscul cel mai mare a fost constatat la pacientii cu varsta sub 40 de ani si cei aflati in primii ani de evolutie.

Riscul suicidar este foarte crescut in schizofrenie. Aproximativ o treime dintre pacienti prezinta o tentativa autolitica in antecedente, iar 10% reusesc suicidul. Factorii de risc suicidar sunt: sexul masculin, varsta sub 30 de ani, celibatar care locuieste singur, fara ocupatie, evolutie cu frecvente recaderi, dispozitie depresiva pe parcursul ultimului episod, toxicomanie si externarea recenta din spital. Se pare ca pacientii cu schizofrenie paranoida si cei cu nivel educational ridicat au un risc crescut de comportament suicidar, probabil datorita sentimentelor de nesiguranta, lipsa sperantei si realizarea faptului ca dorintele si telurile propuse nu se vor materializa niciodata.
Asemeni altor pacienti psihotici, schizofrenii prezinta o rata inalta a infractionalitatii si comportamentului violent. Cei care consuma

 
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one